I-am aşteptat. am sărit, am cântat, am aplaudat. phoenix a fost la chişinău. iar noi, cei prezenţi în faţa operei naţionale, vom ţine minte acest lucru, aşa cum oamenii din fotografia asta probabil nu uită până în prezent concertul-eveniment sau concertul-legendă, cum vreţi, a celor de la Queen sau aici – concertul celor de la Guns N Roses.

şi încă o amintire Read the rest of this entry »

Iată câteva exemple pe care le-am “screenshotat” în apropierea sărbătorii naţionale Limba Noastră, în care se demonstrează cum “evoluează” limba în secolul XXI. doar cinci exemplare cred că-i de ajuns

2 Motto-uri:

1. „Как это логично, 99,9% населения хранит надежду, что элементарный здравый смысл восторжествует.
К сожалению, судя по всем ощущаемым мною элементам действительности, я уже не вижу ни малейшей возможности, что будет именно так” (Fidel Castro)

2. „Вглядимся в себя. Что мы сегодня можем предложить миру? Что у нас есть такого, чего нет у других стран? Первое, что увидим – люди. Люди, которые уезжают на заработки в Европу и Россию. Это наш главный капитал. Второй – вино, которое еще экспортируется, но уже не в прежних объемах. И земля. Дальше – по убывающей.

Что нам делать в этой ситуации? Мы не можем стать для Европы второй Тосканой или Бордо, потому что у них уже есть свои. Рынок вина перенасыщен, и нас туда вряд ли допустят. Но мы можем принести в Европу то, что она утеряла и без чего задыхается – духовность, живую веру. Это совсем не так эфемерно, как может показаться на первый взгляд” (Valeriu Pasat)

de fapt, după aceste două citate nu prea ai multe ce să spui sau, dimpotrivă, ai prea multe ce spune…

în ultimul timp se întâmplă atâtea lucruri urâte, paradoxale, tragice, că nici n-au puterea să te pună pe gânduri. desigur, și până acum era la fel, poate că mai puțin „mediatizate”. de exemplu, a fost vreo zi, în ultimele luni, în care să nu fi citit vreo știre despre prăbușirea unui avion, inundarea unui oraș sau împușcarea unor persoane nevinovate? nu. nici măcar nu ne surprind acestea, ne par normale deja (?). a avut loc vreo acțiune prin care alianța de la chișinău să demonstreze că luptă cu „acest flagel periculos al societății” – corupția? nu. și-ncă una: a făcut vreo oficialitate vreo declarație prin care să spună că moldova sau oamenii din moldova au ceva ce le aparține și la care nu vrea și nu trebuie să renunțe (sau că nu trebuie să accepte ceva)? nu. în schimb, am auzit doar fraze de genul: acestea sunt cerințe ale „celor două vocale mari”, care încep cu u și se termină cu e.

pe siteul procuraturii în fiecare zi citim comunicate despre polițiști bănuiți de corupere pasivă, despre patrimoniul unui partid care este în vizorul procurorilor, despre simpli muncitori (lăcătuși etc.) condamnați la închisoare. dar încă (sau niciodată) nu am citit ceva despre descoperirea unui caz cu adevărat de rezonanță (cazul cubreacov, urechean) sau despre cazuri mult mai importante și șocante (copiimulți, tripăduș, mai nou, mayer etc…) sau despre cazuri mai „simple” – distrugerea monumentelor istorice, arhitecturale…

revenirea lui pasat în politica moldovenească și apariția lui pe lângă preoți a „stârnit” în societate mai degrabă un dezgust față de biserică, față de credința ortodoxă, în general, decât față de politică. probabil acest lucru a provocat și nedorința multor persoane față de introducerea religiei în școli. mai mult, unii nu încetează nici atunci când „nu bate vântul”, tot văicărindu-se asupra temei „implicarea bisericii în politică și invers”. ai impresia că o să-și iasă din minți dacă nu scrie (în ziar, pe blog, pe facebook sau twitter) o dată pe săptămână cât de nesimțiți sunt preoții ortodocși, cât de ofensați s-ar simți copiii de alte confesiuni etc… mă opresc aici. o să-l citez doar pe preotul Teodor Bortă, de la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, care a declarat, într-un sondaj pentru Timpul următoarele:

Biserica Ortodoxă se află într-un mare pericol, despre care toţi evită să vorbească. Ni se spune că avem dreptul să umblăm prin şcoli, dar acolo alte confesiuni cumpără directorii şi îi fugăresc pe preoţi. Iată de ce am ajuns la situaţia respectivă. Astăzi, sub marca drepturilor omului, cineva ne gâtuie, iar altor confesiuni le oferă toate drepturile. Am participat la o emisiune cu episcopul baptiştilor, dl Gileţchi, care zicea să nu ne implicăm în politică. Bine, dar de ce el, episcop de rangul ÎPS Vladimir, este deputat şi i se permite totul, iar noi suntem constrânşi în drepturi? De acord, preoţii în politică nu trebuie să se bage, însă scopul nostru este de a introduce ortodoxia în şcoală şi îi vom susţine pe toţi cei care sunt de aceeaşi părere. (sublinierile îmi aparțin)

în schimb, tot aceeași oameni își rup cămășile de la piept în apărarea „minorităților sexuale”. tot sub „marca apărării drepturilor omului”. mi-i jale de acești oameni. nu fac decât să avanseze în prostie. și este logic că în moldova nu sunt atât de multe „minorități”, dar se creează impresia că aceștia ar fi o majoritate covârșitoare. de aceea eu le dau dreptate celor care interzic desfășurarea paradelor-huiardelor din centrul capitalei (!). despre ce fel de libertăți vorbesc acești oameni, dacă fac abstracție de responsabilități? ce înseamnă democrație? câștigul majorității, nu? dacă trei votează pentru și doi contra, cine câștigă? cei trei. așa e și în cazul ăsta… nu, ei atât de tare se enervează când cineva zice că e împotriva paradelor, de parcă ai impresia că ar fi gata să le țină perdelele celor câteva minorități ca să se fută liniștit în cur. mâine-poimâine vom lupta pentru a le oferi libertăți celor care iaca-așa, pur și simplu, vor să mănânce fecale în fața guvernului. tot sub „marca apărării drepturilor omului”?

Ieri seara am primit o veste bună. nu spusesem la nimeni despre ce e vorba. aveam biletul la mână și așteptam pașaportul cu viză. în jurul orei 22 am primit pașaportul cu viză. pentru america. o surpriză extrem de plăcută. viza a venit la limită. biletul îl aveam pentru 26 august. m-am uitat pe aeroport.md și am văzut că următorul avion e la ora 5 spre budapesta. am înțeles că de acolo este drum spre frankfurt, iar apoi peste atlantic. acum sunt peste atlantic, în atlanta. mâine plecăm în texas.

am plecat fără să spun la nimeni, nici la lucru, nici la prieteni, nici la rude. mi-am făcut într-un timp fulger bagajul și am plecat la aeroport. e mai bine așa, mai fain. (ce urât sună!)

azi, deja, e 27 august. ziua independenței rm, oficial. de aceea am hotărât să plec. ce să fac în ziua asta în rm? eu niciodată nu am știut ce să fac. cum să mă bucur? sau cum să nu mă bucur? și-n-general, ce contează cum sărbătoresc eu sau ce înseamnă pentru mine această sărbătoare? dacă scriu de 13 ori #moldova pe twitter ce demonstrez prin asta? înseamnă că sunt mai patriot, mai independent, mai iubitor de țară decât alții?

eu prefer mai bine să stau în compania unor oameni buni. de aceea am hotărât în ziua asta să nu fiu în rm și am plecat în america, țara pe care o urăsc… dar unde sunt câțiva oameni buni.

p.s. să-mi spuneți când se termină sărbătorile

iaca de exemplu eu nu vreu să scriu tot ce gândesc sau tot ce aș vrea să scriu pe blog… de ce? este asta autocenzură sau altceva? sau este asta o alintare? de exemplu eu nu vreu să scriu că „ce-i de levaia viața asta, că ea poate nu-și aduce aminte că acum un an a fost ceva frumos, pentru că pentru dânsa a fost ceva obișnuit, pe când pentru mine a fost ceva fain și plăcut”… iaca de exemplu eu nu vreu să scriu asta. da pe de altă parte mă gândesc, în timp ce beu o bere, că mă duc acasă și scriu niște meditații pe blog, blea.

de ce au apărut blogurile? ca să te simți „cumva” „dator” față de o anumită „comunitate” sau de anumiți bloggeri care te„urmăresc” și cu care ești drug? sau ca să te „simți” „cumva” „dator” față de tine însuți? sau ca să nu poți face un „pas” fără a-l „descrie” pe blog?… iaca asta eu nu înțeleg.

sau ca să înlocuiască o „legendară” sau o „veche” sau o „staromodnaia” agendă?… iaca de exemplu eu am încercat să scriu o agendă, da m-am oprit. orice om nu duce un lucru până la sfârșit, cu excepția unui lucru …

oamenii care au bloguri, oare se gândesc despre ce să mai „scrie” ca să nu creadă că „cititorii” lor vor rămâne fără o lectură? sau că el va rămâne neîmplinit dacă nu scrie ce gândește sau dacă nu scrie ce nu gândește?

p.s. eu pot să sporesc că după ce scriu acest „post”, voi pune și cuvinte-cheie sau, cum unora le place să le numească, taguri…