Mai ai ceva de spus? mai bine nu spune!

atitudini, opinii politice October 27th, 2007

Dacă vrea cineva să vadă cum NU se face o emisiune, care se doreşte a fi o dezbatere (deoarece sunt mai mulţi invitaţi) politică, atunci “cu mult succes” poate să se uite vineri seara la postul de tv, NIT. Este vorba de “emisiunea” “Mai ai ceva de spus!”, moderată de publicistul Vsevolod Ciornei.

În ediţia de ieri invitatul special a fost chiar preşedintele ţării, Vladimir Voronin (care era aşezat pe scaunul unde, deobicei, stă moderatorul).
Ceilalţi invitaţi (care sunt permanenţi) de la masă au fost: Ion Berlinski (”Moldova Suverană”), Oleg Cristal (iarăşi de la “Moldova Suverană”) şi Sergiu Batog (gazda de la NIT).

Fără a o privi, îţi dai seama cam ce fel de borş poate să iasă.

Personal, i-am văzut pe cei din platou (inclusiv pe V. Ciornei) ca pe nişte câinişori cu gura căscată, care dădeau din coadă în aşteptarea osului (promis, probabil, de V. Voronin).
Aceştia încuviinţau orice spunea şefu’; îi aprobau comportamentul (jalnic la adresa cetăţenilor, la adresa României, la adresa lor chiar); îi spuneau că el e “the best”, că e cel mai sincer, faţă de toţi ceilalţi politicieni, că e cel mai incoruptibil, că e atacat din toate părţile; aplaudau când acesta zicea “Noi am fost şi suntem moldoveni şi vorbim limba moldovenească”; îi făceau vânt când acesta transpira; şi, nu în ultimul rând, îi puneau cu grijă întrebările, astfel ca acestea să bată pasul cu răspunsurile…

Nu scriu mai multe, pentru că… în zadar.
Aş vrea să spun că aveam un anumit respect pentru Vsevolod Ciornei, chiar dacă uneori erau evidente anumite momente de “moldovenism” în activitatea lui. Însă această emisiune m-a lipsit şi de acel mic respect.
Şi-ncă ceva, (nu-s eu specialist, dar îmi dau suficient de bine seama cum trebuie să arate astfel de emisiuni [dezbateri]) ca un mic sfat pentru jurnaliştii care au de gând să realizeze dezbateri sau emisiuni “unu contra unu”: uitaţi-vă, mai întâi la TVR1 - la “Între bine şi rău” şi/sau la “100%” de la Realitatea TV, de Robert Turcescu.

P.S.
Înţeleg că în zilele noastre principiile nu te hrănesc, dar nu pot să înţeleg cum să treci peste ele în halul acesta…

"Limba română este stră-stră-strănepoţica limbii moldoveneşti!"

citatul zilei October 26th, 2007

Este fraza zilei, ce aparţine preşedintelui RM, Vladimir Voronin, pronunţată în emisiunea din astă-seară de la postul de televiziune NIT, în cadrul emisiunii “Mai ai ceva de spus”.

Ascultaţi

P.S. cu un comentariu referitor la aşa-zisa emisiune şi (mai puţin) la declaraţiile lui Voronin voi reveni mai târziu.

Satul Buţeni nu mai scapă de alegeri!

atitudini, evenimente, opinii politice October 25th, 2007

Azi, la Curtea de Apel Chişinău, a fost examinat cazul satului Buţeni.
După ce, la 16 octombrie Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit data alegerilor noi în această localitate pentru 16 decembrie 2007, Partidul comuniştilor a atacat această hotărâre, considerând-o neîntemeiată şi fiind de părere că CEC şi-a depăşit atribuţiile stabilite de Codul Electoral.
La rândul său, CEC-ul respinge acuzaţiile, declarându-le neîntemeiate.

Iată ce a hotărât Curtea de Apel:
“Admite acţiunea Partidului Comuniştilor împotriva CEC; Anulează, ca fiind emisă contrar prevederilor legii hotărârea CEC din 16 octombrie 2007, privind stabilirea datei alegerilor noi pentru alegerea consiliului sătesc şi a primarului din satul Buţeni; Obligă CEC de a emite o hotărâre privind stabilirea datei alegerilor repetate la funcţia de primar al satului Buţeni.
Hotărârea este cu drept de recurs în Curtea Supremă de Justiţie.”

E incredibil… nimeni nu se aştepta la o astfel de decizie…
Se face impresia că comuniştii din principiu fac acest lucru, principiu care durează deja de 4 luni.

Mai multe detalii citiţi la Reporter la TIMPUL

"You can win if you want"

cântecul de dimineaţă October 25th, 2007

Modern Talking - “You can win if you want” —- o piesă dinamică, ce te trezeşte imediat şi ieşi bine-dispus din casă :)

Ziaristul din colivie & partidul omnivor

citatul zilei October 24th, 2007

Două citate interesante din presa noastră de azi pot fi evidenţiate… ce aparţin unor ziarişti  cu renume, de talie naţională.

Primul este o metaforă a lui Constantin Tănase, de la TIMPUL, care, în editorialul lui de azi - “Pasărea din colivie”, referindu-se la unele declaraţii, spune cam ce reprezintă ziaristul în R. Moldova şi de unde vin opiniile eronate despre jurnalişti:

Ziaristul, la noi, se aseamănă cu o pasăre închisă în colivie şi cel care a închis-o îi cere cântece ce slăvesc libertatea şi o acuză când trilurile ei sunt triste şi pesimiste. Oare nu de aici apar toate discuţiile, neînţelegerile şi problemele privind presa, calitatea ei, prestaţia morală şi profesională a jurnaliştilor?

Al doilea îi aparţine editorialistului de la Jurnal de Chişinău, Petru Bogatu.  Acesta se referă la “mariajul parlamentar” dintre Partidului Social-Liberal (PSL) cu Partidul Democrat (PD), întrebându-se dacă “Vor încăpea social-liberalii în PD”. Şi tot el răspunde:

Şi cum partidul lui Dumitru Diacov este, politiceşte vorbind, unul omnivor, el poate înghiţi gruparea lui Serebrian fără probleme. Nu, însă, şi viceversa. Pentru majoritatea social-liberalilor filoromâni PD-ul, cu precădere cosmopolit, nu este comestibil.

Alter Bridge

merită să fie ascultat October 24th, 2007

În seara asta, din playlist-ul meu face parte formaţia Alter Bridge. Este una din rock-formaţiile mele preferate.
Să ascultăm câteva piese mai frumoase:
Open your eyes
show_e1ce7468509b8b(448, 46);

Burn it down
show_9dd60368be035f(448, 46);

Metalingus
show_cc2a0309e2df1a(448, 46);

Down to my last
show_6b123c8a7d18ba(448, 46);

Broken wings
show_1c9f05b34e92d2(448, 46);

In loving memory - care îmi place cel mai mult!
show_d799e6482f7da7(448, 46);

12

Recomand, personal October 23rd, 2007


Azi am fost la cinematograful Patria si am privit filmul “12″ de regizorul şi actorul rus Nikita Mihalkov.
O excelentă producţie rusească, care se încheie cu cuvintele (din memorie şi traduse din rusă): Chiar dacă există o lege, dar ce să-i faci atunci când mila e mai presus de lege”…

Un film care se caracterizează prin următoarele calificative: consecvenţă în convingeri, toleranţă, ascultă şi altă opinie, nu te baza pe stereotipuri, priveşte un lucru din mai multe unghiuri, “orice e posibil, chiar şi imposibilul” (o teză formulată de unul din actori, care mi-a plăcut cel mai mult),…

În orice caz, merită a fi vazut acest film. Se abordează teme actuale, este realist… Sunt arătate 12 tipuri de oameni… care, până la urmă, toţi ajung la un numitor comun, deşi…

"Legea" unei fotografii

Recomand, lumea din jurul nostru, poze October 22nd, 2007

O fotografie impresionantă a unui fotoreporter din Africa de Sud - Kevin Carter - am găsit-o pe blogul altui fotoreporter, Tudor - 2dor.
AICI o vedeţi şi citiţi istoria ei interesantă şi emoţionantă.

O redacţie de 5 ***** !

lumea din jurul nostru October 22nd, 2007

Am găsit pe net o bucată de video despre redacţia ziarului “The Daily Telegraph”, din Londra.
După ce vezi aceste imagini nu-ţi mai vine a lucra în redacţiile noastre…
E incredibil cât de departe suntem de ceilalţi…

Despre integrarea R. Moldova în UE

observator, opinii politice October 21st, 2007

La una din lecţii, Arcadie Gherasim (jurnalist, fost director al postului Euro-TV, profesor FJSC) a expus o idee interesantă, în contextul în care era vorba despre şansele sau neşansele aderării ţării noastre la Uniunea Europeană.

Dumnealui a spus că (citez din memorie) moldovenii demult s-au integrat în UE şi aşteaptă şi guvernul să vină din urmă…

Adevărată teză, nu?