Ce-s interesanţi miniştrii (viceminiştrii) aceştia ai noştri (şi nu numai ai noştri).
Când sunt invitaţi la vreo emisiune şi întrebaţi despre starea drumurilor, de exemplu, sau despre situaţia în învăţământ ş.a.m.d. au un răspuns foarte “original”, care îi scuteşte de TVA.
“Păi, ţinând cont de situaţia deplorabilă din anii trecuţi, când nu se făcea nimic constructiv, nu se investeau bine finanţele, în prezent situaţia e mai bună şi merge înainte, merge spre bine!”…

E echivalent cu “eu am făcut (m-am îmbogăţit)  în două luni, cât alţii în cinsprezece” !

Azi am fost la un simpozion ştiinţific (conferinţă) întitulat “Consecinţele celui de-al doilea război mondial pentru Europa Centrală şi de Răsărit. 1945-1947″, prilejuită cu ocazia a 60 de ani de la încheierea tratatelor de pace care au pus capăt conflagraţiei. A avut loc in blocul IV a USM.
Invitaţi au fost savanţi, istorici, cercetători renumiţi din România (Gheorghe Buzatu, de la Univesitatea ”Ovidius” din Constanţa; 
Ioan Scurtu, de la Univ. “Spiru Haret”, tot el preşedintele Fundaţiei Forumului European pentru Istorie şi Cultură; Mihai Retegan, de la Univ. din Bucureşti) şi R. Moldova (Anatol Petrencu, Gheorghe Cojocaru ş.a.)
Fiecare şi-a axat discursul pe diferite aspecte ale problemei…

Ceea ce a atras atenţia a fost viziunea lui Gheorghe Buzatu, dr. prof.univ., care a avut acces la mai multe arhive şi biblioteci din câteva ţări (SUA, Anglia, Italia).
“Întrebarea care se pune este dacă au reuşit marile puteri să organizeze pacea mult-aşteptată de către popoare? Convingerea specialiştilor este că, în ciuda eforturilor depuse, deşi s-a câştigat războiul în 1945 prin eliminarea Italiei din război, prin capitularea Germaniei şi mai apoi a Japoniei, totuşi pacea nu a fost câştigată”, afirmă Gh. Buzatu, subliniind că „războiul mondial a lăsat consecinţe atât de profunde, încât putem spune că el încă nu s-a terminat”. Unul din argumentele pe care le-a adus a fost acela că SUA şi Japonia n-au semnat încă tratatele de pace. Concluzionând, istoricul a atras atenţia asupra faptului că „opera de organizare a păcii trebuie încă studiată, mai ales astăzi când raporturile de forţe în lume s-au mai schimbat”.
Totodată, referindu-se mai mult la politica mondială, decât cea din România (Basarabia), istoricul spune că “Nu sunt dispus să cred azi că în toate cazurile URSS a greşit şi a fost vinovată. Deopotrivă cu ea, vina o poartă şi SUA, şi Anglia”. Încă un argument în susţinerea tezelor de mai sus adus de Gh. Buzatu a fost că “SUA nici astăzi nu renunţă la punctul care prevede că hotarul româno-sovietic se stabileşte de convenţia semnată la 28 iunie 1940″.
Încheind cu punctul pus pe “i”: “Adevărul istoric nu ţine de hotărârea unui Guvern sau tribunal, ci de analiza documentelor”.