Ana Bejan: “Opoziţia trebuie să elaboreze un proiect politic comun”

Ana Bejan, profesoară, ex-prefect al judeţului Soroca, este unul din puţinii oameni care susţine că politica mare nu se face la Chişinău. În acest interviu am încercat să aflăm care e starea de spirit a cetăţenilor din teritoriu, ce aşteaptă ei de la partidele politice şi care-i mesajul liderilor locali pentru cei din Chişinău.

- Dnă Ana Bejan, de mai multe ori aţi afirmat că politica nu se face numai la Chişinău şi că se simte un gol politic mare în teritoriu. Cum se lucrează în raioane şi cine ar trebui să acopere acel gol?

- Într-adevăr, politica mare, reală, se face în provincie… Există o distanţă mare între oamenii de la sate şi liderii politici de la Chişinău. Ei sunt departe de electoratul local şi cunosc foarte superficial care sunt opţiunile, grijile şi doleanţele lui. Ei sunt prezenţi în satele noastre o dată la patru ani. De aceea, ca golul existent să fie acoperit, avem nevoie de o acţiune comună a tuturor partidelor şi mişcărilor social-politice democrate din ţară. Astfel, se va produce iluminarea culturală şi politică a populaţiei.

- Cum a fost anul politic 2007 în afara Chişinăului?

- A fost unul foarte stresant. L-aş aprecia pozitiv numai din punct de vedere al rezultatelor alegerilor locale şi formarea blocurilor democratice în majoritatea raioanelor. Asta a dus la debarcarea comuniştilor din administraţia publică locală. Cred că este o victorie şi, oricum, se simte suflul nou al democraţiei. Totodată, anul 2007 a fost şi un an de divizare. Vina principală o poartă guvernarea actuală, în frunte cu preşedintele Voronin, care, într-o republică parlamentară, a devenit figura principală a ţării. El nu şi-a îndeplinit misiunea de a fi garantul Constituţiei, de a consolida societatea, dar a devenit un terminator, care o divizează. Read the rest of this entry »

Azi am aflat de un nou blog administrat de Victoria, studentă la Facultatea de Jurnalism.
E un site interesant. interactiv chiar (de la o extremă la alta). Postează imagini video şi fotografii, pune cititorilor întrebări, găseşti greşeli pe site-ul Ministerului Educaţiei şi învinueşte chiar un ziar de la Chişinău!
Dacă sunteţi curioşi, vizitaţi blogul

Alexandrina Hincu, un minunat copil care inca nu a atins varsta de un an de zile, sufera de o maladie rara care ii distruge buza superioara. Infectia este cauzata de un virus foarte rar si avanseaza rapid. Este primul copil al cuplului Alexandru Hincu si Diana Terzi.

Medicii au dat urmatoarea diagnoza:
necroza anala si fesiera (care sa rezolvat) si necroza buza superioara plus sepsis cu pseudomonosteriginosa, Klebsiella si Candida (asta cind infectia a intrat in singe)

Sunt necesare trei operatii complicate, care se pot efectua doar in clinici specializate din Germania.

In cazul in care nu se face interventie urgenta timp de 1-2 luni, fetita nu va putea manca si vorbi normal.

Pentru mai multe informaţii şi pentru un eventual ajutor, a fost creat blogul Alexandrinei.

Când încerci să arunci o privire în urmă, măcar cu un an, nici nu-ţi vine să crezi câte schimbări s-au produs. Chiar dacă îţi pare că acest an a trecut în câteva clipe… clipe insuficiente pentru atâtea schimbări. După ce primii doi ani de facultate au trecut cu atâta intensitate şi „romantism”, acum am ajuns la o etapă când parcă nu vrem să acceptăm această realitate în care trăim. O realitate prin care eram (şi suntem) conştienţi că vom trece, dar pe care ne temem s-o acceptăm. Ne vine greu să credem că am ajuns unde am ajuns. De fapt, suntem ca nişte copii care merg pentru prima dată la şcoală… De fapt, trăim viaţa pe care trebuie s-o trăim, dar nu ne dăm seama că noi suntem în rolurile principale; că noi suntem cei care trebuie să fim! Pe scurt, e aceeaşi viaţă monotonă, dar care nouă ni se pare “INCREDIBILĂ”, ni se pare ieşită din comun şi tare-tare plină de nimicuri frumoase…

Bonus - o poezie la temă, scrisă la timpul ei şi în locul potrivit de Saşa (alias Alex Luca), un prieten… Lectură plăcută…!

Azi am avut impresia că a venit primăvara. O zi frumoasă, cu destul soare, un vântuleţ care te gâdila puţin la urechi şi, în sfârşit, fără fular la gât … Totodată, m-a apucat o frică. O frică de faptul că se apropie această primăvară. O apropiere care semnifică trecerea timpului. Trecerea timpului care înseamnă sfârşitul anului. Anului care abia a început. Început ce părea veşnic. Ce părea…

Trebuia găsită o metodă de a opri, pentru puţin timp, acest timp (repetiţie obligatorie) grăbit.
A apărut ideea de a mă întâlni cu nişte bloggeri – Pavel Ciorici, Vlad Namashco şi Valeriu Tihai. O bună posibilitate de a cunoaşte oameni noi, oameni care au apărut deja în presă, inclusiv la TV. Sunt tineri care şi-au făcut deja un nume cu ajutorul bloggingului (o metodă destul de originală, simplă şi interactivă) şi care au ceva de spus. [Mă aşteptam să vină şi Artur Gurău, dar am înţeles că dormea ].

Interesant… ne rezervă vreo surpriză iarna care a mai rămas?