Zborul din Frankfurt spre Atlanta a fost lung (9 ore si 20 minute), obositor (era imposibil sa stai numai pe scaun si sa nu te plimbi printre randuri) si indestulat cu de toate (de la ceai cu lamaie si putin zahar, pana la tartine etc., chiar o mers si o bere germana). Cand nu mancam, mai citeam din “Karlik”-ul lui Pavel Paduraru

Departarea de pamantul german a fost mai interesanta, dar nu la fel de emotionanta ca cea de Chisinau (Moldova), unde ramaneau in urma parintii, fratele, prietenii. In Frankfurt am lasat niste blocuri, un stadion superb si un relief bine evidentiat, “crapat” de cateva rauri… Au urmat norii…

Aterizare cu “probleme”

Aterizarea pe pamantul american nu s-a petrecut fara “probleme”. Cand mai ramasesera o mie si ceva de metri pana la pista, am fost anuntati ca aterizarea se amana din cauza unor neintelegeri la sol. Don’t worry. Thank you for your patience. Peste cateva minute am calcat pe pamantul descoperit in 1492

Exact ca in GTA…

Gata, am ajuns ! Trecem peste controlul pasapoartelor, asteptarea bagajelor… Luam un taxi si pornim spre hotelul (probabil cel mai ieftin din Atlanta) de pe Pine Street. Soferul nu stie unde se afla strada. O cautam. Mergem incet prin oras. De fapt, ne invartim in jurul strazii respective… In timp ce colegii mei se enerveaza pe sofer (care abia deschidea gura, ca nu intelegeai ce spune) ca “degeaba mai esti taxist”, eu nu-mi puteam lua privirea de la ceea ce vedeam peste geam.

In primul rand, am fost impresionat de calitatea drumurilor. Nicio gaura. Marcajul rutier parea prospat (doar nu l-au vopsit stiind ca vin niste studenti din Moldova ) si… multe indicatoare (in unele locuri se cam exagereaza: la intersectii, chiar daca este semafor, mai vezi si inscriptia “Do not walk at red color” ).

In al doilea rand, cladirile care nu sunt deloc inalte, dar foarte inalte (asta numai in Downtown si Midtown). Vorba “Alternosferei” - “blocuri infipte-n asfalt”.

In al treilea rand, ceea ce a constituit, de fapt, si probabil, primul soc cultural in SUA a fost numarul mic, infim chiar, al oamenilor albi.

Aceste imagini pe care le vedeam prin fereastra taxiului (condus de un nene din Angola) - blocuri inalte, sure, magazine colorate, afro-americani (in continuare - negri) mergand agale prin caldura insuportabila, cu pantalonii pe cur si cu mana tinandu-i, sirenele politiei - imi dadeau impresia unui deja-vu. Unde am mai vazut eu “filmu’” ista? ma intrebam. Aaa, tocino! GTA (Grand Theft Auto) - un joc pe calculator, la moda la vremea lui

“Vreu acasa!”

Hotelul la care ne-am cazat (in care stam si in prezent) - “Savannah Suites” - ne-a intampinat cu o putoare neagra, specifica. Aveai impresia ca nici aparatele cu aer conditionat nu te ajuta…

Cand am realizat in ce cartier am ajuns(foto), ne-o apucat o fricaaaa. Ne temeam sa iesim din casa Ne-am luat inima in dinti si… a doua zi (vrand-nevrand), trebuia sa cautam locul de munca. Am iesit afara. Tot normal. Am gasit locul de munca. Muncim…

… Acum ne-am obisnuit deja si cu negrii, si cu apucaturile lor; le-am invatat naravurile, stim sectorul in care stam mai bine ca cei care traiesc in el etc. etc.

Mai multe despre Atlanta (America) si oamenii de aici voi scrie mai tarziu cate un post