Am fost placut surprins cand am intalnit in libraria publica din Atlanta un disc cu filmul “O satra urca la cer”, a regizorului moldovean Emil Loteanu. Au nascut si la Moldova oameni… Pacat ca americanii nu cunosc limba rusa, ca sa priveasca filmul. Ar sti macar ca este si asa tara, pe nume Moldova.

Medicul-sef, de la Casa de nebuni, publica doua pasaje “din ghidul “How to Survive in the US. A Handbook for Internationals”, care ne-a fost distribuit cand am ajuns in SUA”. Mi s-au parut destul de interesante; chiar regret ca nu am avut asa ceva inainte de a ateriza pe pamantul descoperit de Columb.

Eram constient ca vin in SUA, care reprezinta un alt mediu, o alta cultura, alte viziuni, dar stiam ca aici tot traiesc oameni si, deci, au tot doua picioare, doi ochi, o inima , tot gandesc, sufera, au emotii, simtiri etc.

“… don’t be discouraged if your friendship don’t seem to develop as you would like”

O observatie buna. Americanii isi creeaza “prietenii de interes”. Iar interesu’ avand un capat (ca si segmentul in matematica), si “prieteniile” lor au cap[at](ul spanzurat). Eu le numesc “prietenii odnorazivie“. Chiar daca unii “beu de doua ori din acelasi pahar”…

Ieri a fost ultima zi cand programul Work&Travel a luat sfarsit, pentru mine. Ne-am luat ramas bun de la cei cu care am lucrat o vara intreaga. Nu de la toti, numai de la cei care meritau. Dar dintre acestia au fost foarte putini… din pacate. Asa-i americanu’ - singur in fata tuturor, fara prieteni.

Michael Ward, manager general Hard Rock Cafe Atlanta Read the rest of this entry »

Din cei 7 ani ai TIMPULUI, 4 i-am petrecut alaturi de dansul, iar din cei 4, jumatate de an m-am aflat chiar in redactia ziarului (primul numar din anul 2004 a fost, totodata, si primul numar pe care l-am tinut in mana). Tin minte, eram in autobuzul Chisinau-Voinova, impreuna cu mama, gata sa ne pornim la tara, sa sarbatorim Craciunul. Era 5 ianuarie, o iarna cam friguroasa, cand, in autobuz, s-a urcat o persoana in varsta, care vindea ziare. Auzind de Timpul, am rugat-o pe mama sa-mi dea 3 lei, ca sa-l cumpar. “O, Timpul. Trebuie sa-l cumparam. Profesoara de limba romana ne-o spus ca trebuie sa-l citim”. De atunci am fost de nedespartiti.

Cu TIMPUL mi-am schimbat, de atunci, viziunile, mi-am creat principii… Cred ca TIMPUL este principalul vinovat ce m-a facut sa merg la facultatea de Jurnalism.

Chiar daca acum sunt departe de tara, eu nu mi-am uitat colegii (as fi vrut sa fiu si eu acum la Nisporeni ). Ma bucur ca am facut parte din aceasta echipa, si vreau sa cred ca mai sunt si ca voi fi. Stiu ca mai am mult de lucru. Adica nu mult, dar foarte mult de lucru ca sa ajung un ziarist bun, de care sa fie mandri si colegii mei.

Ii multumesc aparte dlui Budeanu pentru ca mi-a dat curaj si a avut incredere in mine din prima zi cand am venit la redactie. Johan Straus! :))

Va salut pe toti! Si felicitari cu ocazia celor 7 ani de acasa!

P.S. Cand am intrat in sediul CNN, din Atlanta (una din cele mai mari televiziun din lume), mi-am dat seama ca in SUA presa chiar e o putere. RM are nevoie de TIMPUL, care, in opinia mea (subiectiva, dar sincera), este o putere!

LA MULTI ANI!!!