Au mai ramas cateva ore pana cand anul 2008 isi va incheia piesa. Iar noi, simplii spectatori, trebuie sa decidem daca sa aplaudam sau nu prestatia actorilor (din noi). Sa facem liste a gafelor, a succeselor, a viselor… Sa le bifam… Sa ne trasam noi obiective, sa scriem noi scenarii, sa pregatim alt decor si, tot noi, sa luam loc pe scaunele rezervate in sala, de unde vom privi, cu mult interes, Anul 2009, care va fi jucat non-stop…

La aceasta cumpana dintre ani, imi doresc ca 2009 sa fie unul mai bun (din toate punctele de vedere) atat pentru mine, pentru cei dragi mie, cat si pentru Moldova. Vreau ca tara mea sa aiba un viitor sigur, sa nu cada in capcana “promotorilor de principii si democratii”, sa nu devina o bucata dintr-un intreg sumbru, dar nici sa nu uite de propriul fundament. Nu stiu de ce, dar ma gandesc anume la aceasta republica, dintre Nistru si Prut. Poate ca felul nostru de a fi depinde de dispozitia tarii noastre. Eu cred ca inca mai avem sanse sa fim asa cum vrem sa fim, si nu asa cum “trebuie” sau cum “vor” altii.

La Multi Ani tuturor!

Foto: Sursa

Cu o durere nebună de picior drept și alergând toată ziua (prin restaurant) - așa am sărbătorit eu Crăciunul anul acesta. În schimb, la sfârșitul zilei am fost răsplătit pe măsură (cel puțin eu am fost mulțumit)

Ziua a început cu o surpriză plăcută. Șefa restaurantului a pregătit câte un mic cadou simbolic pentru toți lucrătorii. (A fost într-adevăr o surpriză, pentru că, personal, nu o cam priveam cu ochi buni, chiar dacă pare “very nice”, cum zic unii, și te “mângâie” cu zâmbetu-i american). Totuși, un pahar mare, un pachețel de ciocolate și… un gift card de 100$ - nu-i putin. Respect pentru această atitudine.

Este o vorbă - Moldoveanul când n-are bani, schimbă 100 de euro. Spre deosebire de acesta, o altă rasă de oameni (?) -belcenikoveni - când au prea mulți bani, uită să-i schimbe și se șterg la fund cu ei, uitând că aceștia îs murdari și pot prinde vreo infecție la c…

Cu o mutră roșie sură, plină de pomadă, cu un aer de filosoafă din perioada Renașterii (sale!), mândra și suspina “jurnalistă” și-a încercat puterile în sfera povestitului, transformându-se în naratoarea bradului de pe Bâc…

“APRAPO, ia vot dumal. A esli zavtra NIT ne budet, gde ona budet raskazivati o “Brad-3″? Vedi ona hotela citobi Darin Kirtoaca snealsea i v sleduiscim apizode?!”

Îmi propun să scriu despre ceva. despre ce? să găsesc, mai întâi, o temă. o oarecare temă. iată, de ex., ce-ar fi dacă aș scrie despre… mmm… torturi (pentru că stau în fața mea acum). aceste creaturi dulci, înființate de mutre acre, cu un singur scop - să aducă bani.? stau în vitrină și le zâmbesc tuturor care trec pe lângă dânsele. fiecare se laudă cu veșmântul propriu și au aceeași soartă - fie sunt cumpărate (mâncate), fie sunt “depozitate”, fără milă și fără drept de replică, în sacii de plastic, care, la rândul lor, sunt urcați în mașina care strânge gunoiul și, care apoi ajunge, de rând cu celelalte “excremente” umane și mai puțin umane, în “mașina de pisat gunoiul”. și-n câteva minute, tortul ajunge “pe lumea cealaltă”. cu ce pot fi asociate torturile? haideți să ne imaginăm cum arată ele. un strat de aluat, unul de cremă, un strat de aluat, unul de cremă, un strat de aluat, unul de cremă, iar pe această cremă, care pare foarte atrăgătoare, “inteligentă” stă cocoțată o doamnă grasă, cu o rochie înfoiată și care poartă, cu mare atenție, un nume - Frișca. dar cum să fie tortul (sau ceea cu ce-l asociați) mai interesant sau mai glamour-nâi, dacă d-na Frișca n-ar avea, în vârful pălăriei sale “grețoase”, înfiptă o cireașă sau o căpșună? numai că ea ori nu știe, ori se face că nu știe că “podoaba” respectivă e ieșită din modă. însă o poartă pentru că așa le place oamenilor. deși, aceștia, cu prima ocazie, vor da cu piciorul în cireașă (căpșună)… gata.

Cu ocazia marelui eveniment care a avut loc cu 90 de ani în urmă, prin care toţi românii s-au regăsit într-o singură ţară, mai mulţi moldoveni, în majoritate studenţi, am organizat un chef chiar în centrul oraşului american, Atlanta. Ideea a apărut în cadrul grupului “ATLANTA”, de pe odnoklasniki.ru

Sărbătoarea a avut un succes frumos, responsabilii restaurantului în care a avut loc întâlnirea, fiind nevoiţi să unească vreo cinci mese, pentru a găzdui aproximativ 20 de persoane. Chiar dacă la început mulţi se arătau sceptici în ceea ce priveste prezenţa moldovenilor la “un pahar de vorba”, dorinţa de a cunoaşte oameni noi, de a face schimb de idei, informaţii cu conaţionalii tăi a făcut ca, în cele din urma, fiecare să-şi programeze o zi când să întindem o horă moldovenească pe pământ american. Iar 1 decembrie a constituit un motiv în plus pentru ca Unirea să aibă loc şi aici, peste Ocean.

Indiferent dacă idealul nostru nu se va produce fizic, acum ştiu sigur că, sufleteşte, anul 1940 nu există.

Foto1: Ivan

Foto2: Smasher