Lupu faţă-n faţă cu Blogosfera.Md
Blogosfera July 9th, 2009
Invitatul celui de-al patrulea off-line, organizat de Unimedia, a fost ex-preşedintele parlamentului, Marian Lupu (după Vlad Filat, Dorin Chirtoacă şi Serafim Urecheanu).
La respectiva întâlnire au participat mai mulţi bloggeri, evenimentul fiind transmis live, pe Privesc.Eu. M. Lupu mi s-a părut cam surprins de acest lucru, deşi a răspuns „foarte bine!”.
Au urmat întrebările noastre. Erau multe. Parcă „flămânzi” de a afla răspunsurile din prima sursă, bloggerii au fost interesaţi despre diverse aspecte ce ţineau de PCRM şi nu numai: care e influenţa lui Mark Tkaciuk în partid („e foarte influent”), situaţia din interiorul pcrm („sunt două grupuri – unul care doreşte o schimbare pe interior şi alta cu viziuni vechi. Ce-i ţine împreună este stilul autoritar a liderului”), despre Grecianâi („pentru mulţi a fost un şoc desemnarea candidaturii la funcţia de preşedinte, dar nimeni nu şi-a asumat curajul de a pune în discuţie, cel puţin…”), despre 7 aprilie („în această campanie, PD a respins ideea ca evenimentele de atunci să fie puse în capul mesei. Adevărul trebuie aflat, nu presupus… În Comisia, condusă de V.Ţurcanu, nu e necesară prezenţa partidelor politice”), despre criză („Criza economică din ţară încă nu şi-a atins apogeul. Asta se va întâmpla în toamnă”), despre prezenţa sa on-line („am cumpărat domen-ul lupu.md, care va fi, mai degrabă, un site decât un blog”), despre fraudarea alegerilor („întocmirea listelor electorale pune la îndoială legitimitatea alegerilor din 5 aprilie”, dar n-a răspuns concret dacă au fost sau nu fraudate), despre funcţii („Nici nu râvnesc la funcţia de şef al statului. Nu văd rostul atâta timp cât o altă formaţiune majoritară controlează guvernul”), despre actualul guvern („Guvernul nu se ocupă de politicile economice. El este antrenat acum în campania electorală”), despre Voronin („Preşedintele V.V. a făcut şi lucruri bune, dar dacă se doreşte într-adevăr o schimbare, atunci el nu poate şi nu trebuie să candideze la nici una din funcţiile înalte în stat… Ca om, este o persoană contradictorie”), despre viitoarea alegere a şefului statului („PD nu va susţine categoric un candidat comunist la preşedinţie”).
Pe 14 iulie va merge în Franţa să participe la ziua naţională a lor, fiind invitat de conducerea acestui stat. Lupu a precizat că alte oficialităţi nu au fost invitate. Interesant, nu?
Concluzia lui Lupu: „În politică este mult cinism şi puţină morală”.
Ceea ce ţine de viaţa apolitică, Lupu a spus că îi place pescuitul, mergea de 4 ori pe săptămână la sala de forţă (acum nu prea are timp) şi spune multe cacofonii când vorbeşte. Câteodată nu-s grave, dar „ca calitate”, „ca conţinut” cam bat la ochi
Chiar dacă pe fostul spiker nu-l deranjează proverbele cu „lupi”, eu rămân la impresia ceea cu blană. Nu cu nărav.
P.S. La sfârşitul întâlnirii, M. Lupu a promis (deşi nu-i plac promisiunile) bloggerilor că, imediat după alegerile din 29 iulie, vom avea posibilitatea să continuăm discuţia. Stabilirea datei a avut loc ad-hoc – 1 august. Dacă nu se ţine de cuvânt, mult scandal va fi în blogosfera moldovenească
Foto: Unimedia

About
[...] cu Marian Lupu 5. Artur Gurău: Marian Lupu, nu m-a convins, dar nu e proiect PCRM 6. Ion Surdu: Lupu faţă-n faţă cu Blogosfera.Md 7. Elena Zgardan: Nu-ţi face Idoli! 8. Oleg Ciubotaru: Zaiatz – Volk sau la bere cu M. [...]
da berea cine a pus-o Lupu sau unimedia?
@jekkamd
Invitatul
Lupu nu be piva, ca-i criza amu.