Cum (nu) se face o Revistă a presei
atitudini, oPiNiI September 30th, 2009
De ceva timp, în fiecare dimineaţă “mă trezesc cu Antena C”. În special, aştept aşa-zisa “Revistă a presei”, de la ora 8.20, după care ies din casă. De mult mă mănâncă mâinile să scriu ceva despre această aiureală, care numai Revista presei nu poate fi numită, prezentată de Vsevolod Ciornei şi Sandu Sâtnic.
Dacă V. Ciornei are momente când pare mai echilibrat, când mai spune şi fraze inteligente, atunci Sâtnic calcă prin străchini dis-de-dimineaţă. El ori se face că nu vede, ori intenţionat nu vede. Din câte ştiu, la o Revistă a presei pui accent, în primul rând, pe ce scriu ziarele pe prima pagină, după care mergi spre celelalte materiale. Foarte rar lucrul acesta se întâmplă. Ei, dar trecem peste asta.
În cadrul “emisiunii” de azi dimineaţa, Sâtnic pomeneşte despre ştirea “Europa sprijină noua guvernare de la Chişinău”, în care spune (citez din memorie): “Ziarul judeţean Timpul scrie că premierul Filat a solicitat la Bruxelles o implicare mai activă a UE în situaţia din RMoldova. Niciun cuvânt despre protestele din aprilie, ca nu cumva să strice imaginea noii puteri în faţa europenilor”… Omule, dacă faci Revista presei, ori citeşte numai titlurile (şi gata), ori fii bun şi, dacă vrei să comentezi ceva, citeşte toată ştirea, ca să vezi despre ce a scris autorul acolo. Ori, în cel mai bun caz, nu te prezenta în faţa microfonului… Pentru că în interiorul ştirii este scris (chiar dacă numai o propoziţie): “Primu-ministrul a mulţumit PE „pentru atitudinea promptă pe care aţi avut-o după evenimentele care au precedat alegerile parlamentare din 5 aprilie. „Rezoluţia pe care aţi adoptat-o a reprezentant un punct de sprijin care ne-a oferit posibilitatea să rezistăm”, a spus Filat”.
Cu toată stima faţă de V. Ciornei, dar, tot azi dimineaţă, el se întreabă, referindu-se la altă informaţie: “Ce mai reprezintă şi aceste abrevieri – NDi, IRI…?” Iar S.Sâtnic, adaugă şi el ale lui cinci capici: “În RM au apărut încă două organizaţii. Cu ce se ocupă acestea nu se scrie…” Este încă o dovadă că nu citeşte materialele, cel puţin din Timpul. Pentru că scrie clar, în ştire: “NDI şi IRI au acordat asistenţă constantă şi extrem de importantă la modernizarea sistemului politic din R. Moldova, în special a partidelor politice de la noi. „Ţin să precizez că ajutorul a fost acordat tuturor formaţiunilor, indiferent dacă s-au aflat la guvernare sau nu. Pentru viitor, aceste două instituţii rămân a fi parteneri importanţi în implementarea reformelor pe care urmează să le realizăm”, a menţionat Alexandru Tănase”. Îmi pare rău, dacă nu ştiţi despre aceste instituţii.
About
Leave a Comment