Citesc acum pe un blog un articol, în care mă împiedic de o propoziţie care mă lasă perplex:
“Normal, am fi vrut să facem share la know-how-ul pe care îl deţinem”… (sublinierea îmi aparţine)
Ce a vrut autorul să-şi arate prin această exprimare strâmbă, aş zice eu. Că ştie limba engleză, că aşa se spune corect ceea ce a vrut să spună sau nu recunoaşte cuvintele româneşti care puteau fi scrise?!
Sau aşa e mai cool! aşa trebuie să se vorbească!
Ce fel de “share” să facă? Ce fel de “know-how” deţine el, autorul?

Înţeleg că trăim într-o perioadă când limba engleză “face legea” în toată lumea şi devine (este) o limbă internaţională. Că în orice limbă vin (şi se duc) neologisme diverse, de tot felul. Că fiecare are dreptul la opinie şi să se exprime (cum doreşte). (Şi eu optez pentru schimbări, pentru nou, pentru folosirea anumitor englezisme, care, vrând-nevrând, ne-au invadat şi le folosim. Dar sunt cele care merită a fi utilizate, chiar dacă şi aici avem alternative româneşti)
Dar să-ţi baţi joc în aşa hal de limba ta, nu cred că ar trebui.
Or, unde vom ajunge noi? sau care va fi soarta limbii române, dacă este călcată în picioare? va dispărea! Oare asta dorim? Nu cred… de fapt, cred că ne este indiferent…

http://www.jurnalul.ro/articole/98509/meserie-grea

Pe 31 iulie 2007, Caravana “Jurnalului Naţional” povesteşte şi despre presa din R. Moldova.
Cu toată stima faţă de jurnaliştii de la publicaţia română (care fac un lucru extraordinar), dar cu respectivul material au cam dat-o în bară. Părerea mea.
După mine, acesta seamănă mai mult a fi ca o reclamă, ca să nu zic altceva, pentru ziarul “Flux” în tandem cu postul Euro TV (şi, deci, pentru Partidul Popular Creştin-Democrat) şi o evitare a ziarului “Timpul”, care, împreună cu “Flux” sunt cele mai mari publicaţii din Moldova. Prin ce să se explice oare asta? prin faptul că au fost găzduiţi de cei de la Flux, că au băut o bere împreună sau, pur şi simplu, că aşa le-a fost “dogovorul”? Ca să nu zăbovim mult, s-o luăm pe rând:

SUPERFICIALITATE. În iunie 2004, o întreagă echipă a plecat de la Flux la Timpul, pentru că “au primit o ofertă de nerefuzat”, povesteşte Igor Burciu. Motivul oficial al reporterilor a fost că nu sunt de acord cu politica editorială a Fluxului, “dar înainte îl lingeau în fund de-l rupeau”, spune Burciu, care crede că motivul real a fost un salariu mai mare. Înainte de a pleca, “dezertorii” au distrus toată arhiva în care se păstrau fotografii digitale şi articolele în varianta electronică.

Este, de fapt, o acuzaţie a lui Burciu. De ce n-a fost luată opinia celor care “au primit o ofertă de nerefuzat”? Sau poate acesta e adevărul şi gata?!

Flux – ziarul opoziţiei

Unul dintre cele mai cunoscute ziare de limbă română din Republica Moldova este cotidianul Flux… Această publicaţie este considerată la Chişinău cea mai pro-românească, redactorii săi combătând “cu sârg” iniţiativele guvernanţilor comunişti de moldovenizare a culturii şi conştiinţei românilor de la est de Prut.

“Flux” - ziarul opoziţiei? Oho! Care opoziţie? Ah, da, cea constructivă. Cum am putut să uit?!
Afirmaţia “cea mai pro-românească publicaţie” chiar m-a făcut să râd. Oare “Timpul”, “Jurnal de Chişinău”, “Ziarul de Gardă” nu sunt la fel ziare pro-româneşti? Sau este cumva vreun coeficient care măsoară cine e mai pro-românesc? probabil e proromânmetrul. Offf…

Posibilităţile materiale ale ziarului sunt modeste…

Serios? Nu ştiu, nu prea cred. La concertul organizat de PPCD (candidatul Corduneanu), în ajunul alegerilor locale, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pe stradă, sub tufişuri şi-n gunoaie rămăsese kilograme de hârtie oranj, editată de ziarul cu posibilităţi materiale modeste.
Cum aşa modeste? I s-au terminat banii partidului? Eeee, nu se poate aşa ceva! În caz contrar apare riscul ca jurnaliştii care “îl lingeau în fund de-l rupeau” să plece după oferte “de nerefuzat”.

Pe lângă postul public al Moldovei, în urmă cu ceva vreme a apărut televiziunea de limbă română “Euro TV”, deocamdată singura cu capital privat.

Nu se spune, însă, prin ce a trecut un colectiv întreg de jurnalişti, care au fost daţi afară, practic cu forţa, din sediu, pentru ca nişte politicieni să-şi satisfacă interesele. Fraţilor, dacă ne-am apucat să relatăm ceva, haideţi şi-om face-o cum se cuvine. E clar că era imposibil sau, mai bine zis, inutil să descrii tot subiectul, dar măcar principalele linii de subiect, astfel ca cititorul român să-şi dea seama ce se petrece. Să nu citească doar despre “concurenţa cu presa rusească”

Timpul

“Fluxul era o şcoală de gazetărie”, spune Valentina Basiul (foto), reporter la cotidianul Timpul. Doi dintre jurnaliştii profesionişti care au lucrat la acest ziar au plecat pentru salarii triple să lucreze la proiecte internaţionale.

Valentina a terminat Facultatea de jurnalism în România; a lucrat mai întâi ca reporter

pe domeniul social, apoi pe educaţie şi pe politic. O amintire neplăcută ca ziarist are Valentina din ziua în care a venit la Chişinău preşedintele Băsescu: “Poliţiştii nu ne-au dat voie să ne apropiem de poarta Ambasadei României”. Ca orice ziarist moldovean care se respectă, îndrăznind să facă anchete, Valentina are şi ea un proces la Curtea Supremă.

“Am scris un articol despre corupţia în învăţământ; am luat sursele mele din facultăţi, studenţi, dar şi o profesoară căreia i-am dat numele cu acordul ei. După ce a apărut articolul, conducerea facultăţii a ameninţat-o că o dă afară, iar ea mi-a cerut să retractez.

A dat ziarul în judecată şi a cerut despăgubiri morale de 100.000 lei (n.r. – moldoveneşti).”

Însă ceea ce scrie sub titlul “Timpul” chiar e o bătaie de joc! Să întitulezi o parte din textul tău, “Timpul” şi să vorbeşti TOT despre “Flux”, şi încă “de bine” … nici nu ştiu cum se cheamă asta…. Şi în continuare să descrii un eveniment din activitatea doar a unui reporter. Nu spun că trebuia să descrie istoria de la începuturi şi până în prezent, dar măcar câteva date, cel puţin, generale. Chiar şi “Moldova Suverană” este prezentată mai “ca lumea”. No comment!
…………………………………………………………………………………………
Chiar dacă ziarul “TIMPUL” e publicaţia mea preferată, n-am scris aceste rânduri doar din cauza asta, dar m-a înfuriat, pur şi simplu, lipsa clară de ne-obiectivitate a celor de la JN.
Dacă au numit-o Caravană, asta înseamnă, după mine, o informare a cititorului din România dacă nu echidistantă, atunci, cel puţin, obiectivă.

Am fost ieri sau alaltăieri, nu mai contează la şedinţa CEC (Comisiei Electorale Centrale), de pe strada V. Alecsandri, 119. (Cred că nu mai are importanţă cu ce chestiune :P). După examinarea ordinii de zi ş.a.m.d., după mai multe scene copilăreşti, sau mai ceva…schimburi de replici fără sens, nemulţumiri ieftine, hămăituri în vânt şi alte astfel de onomatopeice, iată că se încheie şedinţa.

Urmează ceea ce m-a supărat … m-a revoltat, în sinea mea.

Era anunţat că în componenţa CEC au mai venit noi membri. Adică noi funcţionari (p)(b)ublici. Şi, “conform regulamentului” (Atenţie! nu şi conform conştiinţei proprii sau propriei dorinţe) urma jurământul în faţa tricolorului (cu stemă) - ei, da’ asta nu e chiar aşa important - şi în faţa membrilor Comisiei.
Ceea ce m-a înfuriat, pur şi simplu, a fost faptul că nimeni n-a binevoit să se atingă măcar de drapel. Nu mai vorbesc de ceea ca să-l sărute, în genunchi. Toţi (re)citeau “jurământul” de parcă spuneau o poezie pe de rost în faţa colegilor de la şcoală. De parcă nici nu-şi dădeau seama de ceea ce e scris în foaia respectivă. (Da’ ce parcă mai contează dacă o să respecţi legea sau nu? Mai contează dacă eşti sincer sau nu?)…

Îmi închipui deja de ce funcţionari vom avea parte… Dă Doamne să greşesc!

Am fost, în week-end-ul acesta la ţară. De mult nu mai fusesem pe acolo. Multe s-au schimbat, dar, totodată, multe au rămas la fel.
Un sat “ars”, bătrân, atât la propriu, cât şi la figurat. Fără feţe tinere. Un sat pasiv. Căruia îi este lene şi să se mişte. Vrea doar să bea apă şi să ploaie. Asta e unica dorinţă a ţăranilor.

Această situaţie e tipică pentru toată Moldova, de fapt. (mai multe aici, în TIMPUL)

Nimănui nu-i mai pasă de aceşti oameni. Când zic “Nimănui”, mă refer la oamenii cărora ar trebui să le pese. Cetăţeanul simplu e lăsat să se descurce cum poate: fără ploaie, fără vânt, “cu crengile la pământ”…

“Am văzut la un post TV un reportaj zguduitor: doi bătrâni dintr-un sat de lângă Chişinău supravieţuiau graţie unei capre. Acum, seceta a ars totul şi nu mai au cu ce o hrăni. Bătrâna intervievată a rostit o frază care, prin cruda realitate ce a exprimat-o, e demnă de o tragedie antică: “Dacă nu are capra ce mânca, nici noi n-avem ce mânca, ce să facem? O s-o tăiem şi o s-o mâncăm noi pe dânsa!”. Nu vreau să fac nişte aluzii la anii ‘46-’47, întrebarea însă se impune: dar ce (pe cine) vor tăia mâine, după ce vor mânca capra?” (Constantin Tănase)

Contrar situaţiei din ţară, guvernanţii de la Chişinău nici nu-şi bat capul de populaţia ţării pe care o conduc. Domină o indiferenţă mizeră şi periculoasă. În loc să elaboreze strategii reale de ieşire din impas, dacă nu totale, atunci măcar unele care să inspire încredere oamenilor. În loc să finanţeze şi să instaleze sisteme de irigare măcar unde situaţia e sub nivelul critic, oamenii „sus-puşi” aruncă banii pe „hârtii ideologice”, care, pe deasupra, vor goli buzunarele Bugetului nu cu mult(!)…, doar cu vreo câteva zeci sau sute (nu mai are importanţă) de milioane de lei.

Astăzi, 2 iunie, deţinutul politic, Andrei Ivanţoc, arestat în urmă cu 15 ani de către aşa-zisa “Justiţie Transnistreană” pentru “acte de terorism” a fost adus la punctul de frontieră de la Tighina.
În locul respectiv erau prezenţi colegul său Alexandru Leşco, scriitorii Grigore Vieru, Dumitru Matcovshi şi Nicolae Dabija + o mulţime de ziarişti, precum şi ambasadorul României la Chişinău, Filip Teodorescu. De asemenea, misiunea OSCE.
mai multe, în acest sens, scriu ZIUA, ROMPRES, MEDIAFAX, Evenimentul Zilei

Am urmărit o emisiune specială, la acest subiect, la postul EURO TV Chişinău, în jurul orei 16.00, iar la ora 20.00 - ştirile PRO TV Chişinău.
Au fost prezentate imagini în exclusivitate de la acest eveniment, imagini surprinse datorită amplasării favorabile a operatorului.
Imaginile ne-au arătat încă o dată că în stânga Nistrului este un regim criminal şi, deci, ilegal, care nu ştie ce înseamnă drepturile omului şi democraţie.
Şi nu doar atât. Cel mai enervant lucru a fost că reprezentanta OSCE se uita ca o babă de la piaţă care vrea să cumpere pătrunjel la tot ce se petrecea în faţa ei (Andrei Ivanţoc a fost bătut când a încercat să fugă în direcţia opusă celei în care îl aşteptau toţi. Conform spuselor celor invitaţi la emisiune, el a refuzat să semneze un document care prevedea că A. Ivanţoc nu mai are dreptul să calce pe partea transnistreană. Apoi a fost urcat, practic, cu forţa într-o maşină a Ministerului de Interne de la Chişinău şi dus într-o direcţie neştiută de cei prezenţi - mai târziu s-a constatat că a ajuns la apartamentul său din Chişinău…).

Această atitudine indiferentă a misiunii OSCE (ce fel de securitate şi cooperare asigură ea în Europa, dacă sub ochii misiunii are loc o hărţuială fizică a unui om care a luptat pentru ţara sa?), a reprezentanţilor Chişinăului oficial (adjunctul ministrului de interne al Republicii Moldova, Sergiu Golovaciuc şi ministrul adjunct al reintegrării, Ion Stăvilă, care a avut tupeul şi obrăznicia să afirme că Ivanţoc n-a fost bătut, în timp ce aproape toţi au văzut contrariul), ce să însemne oare?
De ce s-a comportat astfel cu o persoană care a stat atâţia ani degeaba închis? cu o persoană care şi-a dat viaţa pentru ţara lui, care a luptat pentru integritatea ţării?
Care va fi reacţia UE, ţinând cont că A. Ivanţoc are cetăţenie română şi,deci, e şi cetăţean european?

P.S. Peste două zile urmează a fi eliberat şi Tudor Petrov-Popa, un alt “terorist” (!) Cum se va proceda de data asta? Ce atitudine vor lua autorităţile (nu numai moldovene)?
P.P.S. Postul naţional de televiziune “Moldova-1″ a afirmat în încheierea materialului că toate acţiunile au fost monitorizate de către OSCE, însă nu s-a precizat că această monitorizarea a avut loc cu mâinile în sân (sau şolduri, n-are importanţă)… şi că Ivanţoc a fost adus cu maşina respectivei misiuni, ceea ce este fals. Potrivit agenţiei Mediafax, Ivanţoc a fost adus la punctul de frontieră al oraşului Tighina cu un microbuz al autorităţilor transnistrene.

Astăzi am avut examen la obiectul “Jurnalism TV”. Acesta a constat din 2 părţi: teoretic şi practic.
În cel practic trebuia să extragem câte un bilet şi să plecăm la locul indicat pentru a face o ştire şi un reportaj/interviu. Eu trebuia să fac o ştire şi un reportaj de la secţia chirurgie purulentă de la spitalul municipal nr.4 din Chişinău.

Am plecat la locul faptei şi… iată ce s-a întâmplat:
Ca să obţin o mică informaţie (care nu e secret de stat) de ordin general, am fost nevoit să fac un traseu cu ruta: secţie - administraţie - şi înapoi la secţie. Ca, până la urmă, să mi se spună că “şeful secţiei e la internare”.

Până a discuta cu şeful secţiei, dl Veaceslav Vasilevici, doamna de la recepţie mi-a spus că pot să intru la şeful adjunct. N-am stat nici 2 minute, că domnul respectiv era gata să cheme deja poliţia, de bulversat ce era când i-am spus că vreau să fac un mic interviu, pentru a obţine nişte răspunsuri la vreo două întrebări simple (pentru ziarul facultăţii). După ce l-am “calmat”, mi-a zis ca să-l aştept pe şef în coridor.

Aceeaşi situaţie… Trebuia să-i lămuresc încă o dată tot de la început. Dar nu asta e cel mai grav. Enervant a fost faptul că, chiar şi după ce a trecut cu privirea peste întrebări, a sunat directorului spitalului şi chipurile a cerut permisiunea acestuia pentru “interviu”. Permisiunea asta consta în aceea că următoarea “staţie” a mea era în Administraţia spitalului, pentru a discuta cu directorul.
Nu ştiu ce a vorbit dl Veaceslav cu el, dar se pare că i-a spus să se ascundă că vin nişte terorişti la dânsul. Nici n-am terminat întrebarea, unde pot să-l găsesc pe dl Noroc (directorul spitalului), că secretara îmi răspunde ca sărită de pe fix: “Nu, nu-i dl Noroc. Numai ce a ieşit.”
- Dar parcă era vorba că trebuie să vorbesc cu dumnealui?!, îi zic.
- Nu ştiu, l-aţi scăpat, numai ce cu 2 minute în urmă a ieşit!, a venit repede replica.
- Da’ pot vorbi măcar cu vreun director adjunct?
- Da, vedeţi în dreapta este dna Elena Gârbu, am auzit în sfârşit puţină calmitate în vorbă.

După ce a aflat despre ce merge vorba, dna Gârbu a dat curs liber întrebărilor, zicându-mi că pot merge la dl de la secţia care îmi trebuie pentru a lua interviul, zicându-mi apoi cu un zâmbet sarcastic “să ne aduceţi şi nouă să vedem ce-aţi scris!”. Nu pot să menţionez că reacţia doamnei când am intrat în biroul ei, a fost de parcă văzuse un terorist…

Ajuns înapoi, am mers la cabinetul sorei superioare (deoarece nu văzusem pe nimeni pe coridor) şi am întrebat-o dacă pot să intru la dl Veaceslav. Mi-a răspuns fără să-şi ridice ochii de pe hârtiile din faţa ei, cu o voce rece şi îndepărtată: “nu, nu, el e la internare, e ocupat şi nu ştiu când o să iasă!”… No comment!
Să înţeleg că dl s-a speriat de mine sau nu a vrut să răspundă la nişte întrebări nevinovate?!…

Deci, după un cros sănătos m-am ales cu … nimic, din cauză că doctorilor de la spitalul nr.4 (mai precis secţia chirurgie purulentă) li s-au părut că am propus să ne jucăm de-a mijatca.

Astfel, în R.Moldova e dificil să ai acces chiar şi la cea mai banală şi simplă, totodată, infomaţie. Să fie oare din cauza birocraţiei (care birocraţie?) sau din cauza fricii faţă de jurnalişti? Rămâne la discreţia fiecăruia…

Scriu aceste rânduri fiind indignat de cele ce se întâmplă pe acest petec de pământ, unde prostul îsi arată (încă o dată) că nu-i prost destul dacă nu e şi fudul. Eu nu mai înţeleg… în ţara asta n-ai voie nici sa mergi la cimitir sa depui nişte flori, nici nu poti sa te plimbi normal pe stradă, … jurnaliştilor li se interzice să-şi facă meseria… ş.a.m.d.

Aflu cu stupoare că poliţia (sectorului Centru) a reţinut, în forţă, câţiva membri ai Partidului Liberal (PL), deoarece aceştia au avut de gând să meargă la Cimitirul Armenesc să depună flori la mormintele membrilor Sfatului Ţării, cu ocazia aniversării a 89-a de la Unirea Basarabiei cu România. Care e motivul? - nu înţeleg… Cică au încălcat ordinea publică. Care încălcare?
Care ordine? (mai întâi să-şi facă ei ordine în cap la dânşii, dacă mai au din ce). Oare poate constitui o “încălcare a ordinii publice” mersul pe stradă cu steaguri şi cu flori în mână?

Aceeaşi poveste e şi cu Nicolae Dabija…

***

Tot azi, la acelaşi eveniment au fost reţinute şi echipele de filmare a posturilor de TV - PRO TV şi DTV. Motivele: PRO TV n-a fost observat în îmbulzeala creată şi a fost o greşeală până la urmă; iar echipei de la DTV i-a fost luată şi ştearsă caseta, cică de ce filmează? [Nici TV-7 n-a scăpat de "ameninţările" "omului cu epoleţi"].

Apoi, urmează perla prostului: fiind întrebat de ce i-a fost confiscată caseta celor de la DTV, Dumitru Rusu, comisarul, a răspuns că nu s-a întâmplat aşa ceva, că n-a fost luată nicio casetă… Precis nu-i sănătos omu’ ista. Ori îi prea fudul şi deci, prea …

Este incredibil cum se încearcă să te prostească din ochi oamenii aceştia… Şi asta are loc într-o ţară care… nu mai este nevoie să menţionez unde tinde…