Spre deosebire de alte ediţii, cea de anul acesta a Eurovisionului n-am prea urmărit-o. De fapt, aproape deloc. Cu excepţia reprezentantei noastre, Geta Burlacu. Prestaţia căreia nu prea m-a încântat. Totuşi, am ascultat câteva piese înainte de concurs (pe net).
Propun (în ordine alfabetică) două varinate care, în opinia mea, ar putea fi câştigătoare: Read the rest of this entry »
Am participat şi eu la off-line-ul organizat de Unimedia (apropo, o idee foarte bună, care sper va continua mult timp), unde deputatul Vlad Filat a fost primul invitat. Ce să zic? N-o să mă opresc la modul cum s-a prezentat politicianul, cum a vorbit, cum s-a comportat.
Mi-a plăcut. Ideea. Şi discuţia, pe alocuri. A început un pic plictisitor - un discurs cam lung a lui Filat, care a făcut o retrospectivă din copilărie până în prezent. Apoi s-a continuat cu întrebări economice care lungeau şi lungeau timpul (pentru mine). Câteodată mă enerva că unii mai continuau cu acestea 
Any way! Se pare că fiecare a vrut să demonstreze cât este de informat 
ceea ce e bine, dar…
…oricum, a fost o întâlnire, în primul rând off-line. Ceea ce înseamnă discuţii mai puţin “serioase” (oficiale). Fără “ce credeţi despre corupţie, despre integrarea europeană, despre demisia lui Tarlev” (ei, asta mai merge ) Lucrurile acestea le citim, auzim din presă în fiecare zi… Dar, să mă înţelegeţi corect - nu sunt categoric.
Spre exemplu, eu aş fi vrut să-l întreb ce obiect i-a plăcut cel mai mult la şcoală. Sau ce îi place să citească. Pe cine admiră cel mai mult. Sau ce marcă era prima lui maşină. Dar am înţeles că dacă puneam o astfel de întrebare provocam zâmbetul Eu cred că la astfel de întâlniri e nevoie de întrebări clare, care necesită, la rândul lor, răspunsuri scurte. Astfel, mai mulţi au posibilitatea să adreseze întrebări, iar discuţia devine mai vie.
Ce-aş putea să mai adaug? Aaa! Am citit undeva un comentariu, în care se sugera că ar fi fost bine ca invitatul (V.Filat) să stea în mijlocul auditoriului (printre tineri). Sunt de acord, deşi nu e mare tragedie aşa cum a fost.
Cam atât pentru moment Sunt curios cine va fi următorul invitat. Şi dacă va urma exemplul lui Filat - să servească cetăţenii cu câte o bere
P.S. Mi-a plăcut fraza cu care Filat a încheiat întâlnirea: (citez din memorie) Nu comuniştii sunt puternici, dar noi, democraţii, nu ştim cum să nu fim slabi.
N-avem economie, dar avem ministru al economiei…
Avem Cultură, dar n-avem ministru al Culturii…
Piese slabe (cu foarte mici excepţii), prezentatori “trişti”, sunet bâlbâit, juriu timid şi greoi iar în “Green room” (sau Camera verde) culoarea dominantă era roşie! cu excepţia cămăşii prezentatorului - cam asta a fost Eurovisionul naţional 2008 de anul acesta.
Nu mai intru în prea multe detalii, că e clar deja unde ne aflăm şi cum se face totul la noi.
Mai jos prezint clasamentul pieselor făcut de mine. În paranteze am pus şi note (de la 1 la 5); prima notă e pentru interpretare, iar a doua - pentru ţinuta scenică (interesant e că şi mie mi-a ieşit egalitate între Geta Burlacu şi Olia Tira):
* De Edict nu prea mi-a plăcut. Parcă nu-i ajungea destulă voce interpretei; sau poate aşa se auzea la TV.
Succes Getei Burlacu!
Sâmbătă, Universitatea Liberă Internaţioanlă din Moldova (ULIM), şi-a sărbătorit 15 ani de la fondare. festivitatea a avut loc la Palatul Naţional.
După mine, a fost mult mai interesant şi mai vioi decât la sărbătoarea Universităţii de Stat din Moldova (USM), de anul trecut, când instituţia împlinise 60 de ani.
La USM a fost mai monoton, seara a avut, parcă, o singură culoare; un timp îndelungat i-a luat numai discursului rectorului Gheorghe Rusnac, care, pe deasupra, era citit. Poate această monotonie s-a concretizat din cauza participării colectivelor din cadrul universităţii (deşi acesta nu e un lucru negativ).
În timp ce la ULIM (fiind o instituţie privată, deci, are mai mulţi bani) mult mai solid şi, în acelaşi timp, mai interactiv. Modul de înmânare a diplomelor, de prezentare a invitaţilor ş.a.m.d.
Mai multe informaţii - aici, la Reporter la TIMPUL
La una din ore am fost rugaţi fiecare să scriem câte 3-5 dezavantaje (minusuri) [şi avantaje (plusuri)] ale presei noastre.
Iată care-s răspunsurile mele referitor la dezavantaje:
1. “blândă” - Nu pune degetul pe rană. Atacă doar din perspectiva atacului la persoană.
2. “chioară” - Nu atrage atenţia la anumite momente, declaraţii. Adică nu le comentează, nu se ia atitudine. Doar sunt prezentate, uneori - nu.
3. “îndrăgostită” - de interesul patronului, mai rar a cititorului.
4. “zbârcită” - ma refer la calitatea foii.
http://www.jurnalul.ro/articole/98509/meserie-grea
Pe 31 iulie 2007, Caravana “Jurnalului Naţional” povesteşte şi despre presa din R. Moldova.
Cu toată stima faţă de jurnaliştii de la publicaţia română (care fac un lucru extraordinar), dar cu respectivul material au cam dat-o în bară. Părerea mea.
După mine, acesta seamănă mai mult a fi ca o reclamă, ca să nu zic altceva, pentru ziarul “Flux” în tandem cu postul Euro TV (şi, deci, pentru Partidul Popular Creştin-Democrat) şi o evitare a ziarului “Timpul”, care, împreună cu “Flux” sunt cele mai mari publicaţii din Moldova. Prin ce să se explice oare asta? prin faptul că au fost găzduiţi de cei de la Flux, că au băut o bere împreună sau, pur şi simplu, că aşa le-a fost “dogovorul”? Ca să nu zăbovim mult, s-o luăm pe rând:
SUPERFICIALITATE. În iunie 2004, o întreagă echipă a plecat de la Flux la Timpul, pentru că “au primit o ofertă de nerefuzat”, povesteşte Igor Burciu. Motivul oficial al reporterilor a fost că nu sunt de acord cu politica editorială a Fluxului, “dar înainte îl lingeau în fund de-l rupeau”, spune Burciu, care crede că motivul real a fost un salariu mai mare. Înainte de a pleca, “dezertorii” au distrus toată arhiva în care se păstrau fotografii digitale şi articolele în varianta electronică.
Este, de fapt, o acuzaţie a lui Burciu. De ce n-a fost luată opinia celor care “au primit o ofertă de nerefuzat”? Sau poate acesta e adevărul şi gata?!
Flux – ziarul opoziţiei
Unul dintre cele mai cunoscute ziare de limbă română din Republica Moldova este cotidianul Flux… Această publicaţie este considerată la Chişinău cea mai pro-românească, redactorii săi combătând “cu sârg” iniţiativele guvernanţilor comunişti de moldovenizare a culturii şi conştiinţei românilor de la est de Prut.
“Flux” - ziarul opoziţiei? Oho! Care opoziţie? Ah, da, cea constructivă. Cum am putut să uit?!
Afirmaţia “cea mai pro-românească publicaţie” chiar m-a făcut să râd. Oare “Timpul”, “Jurnal de Chişinău”, “Ziarul de Gardă” nu sunt la fel ziare pro-româneşti? Sau este cumva vreun coeficient care măsoară cine e mai pro-românesc? probabil e proromânmetrul. Offf…
Posibilităţile materiale ale ziarului sunt modeste…
Serios? Nu ştiu, nu prea cred. La concertul organizat de PPCD (candidatul Corduneanu), în ajunul alegerilor locale, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pe stradă, sub tufişuri şi-n gunoaie rămăsese kilograme de hârtie oranj, editată de ziarul cu posibilităţi materiale modeste.
Cum aşa modeste? I s-au terminat banii partidului? Eeee, nu se poate aşa ceva! În caz contrar apare riscul ca jurnaliştii care “îl lingeau în fund de-l rupeau” să plece după oferte “de nerefuzat”.
Pe lângă postul public al Moldovei, în urmă cu ceva vreme a apărut televiziunea de limbă română “Euro TV”, deocamdată singura cu capital privat.
Nu se spune, însă, prin ce a trecut un colectiv întreg de jurnalişti, care au fost daţi afară, practic cu forţa, din sediu, pentru ca nişte politicieni să-şi satisfacă interesele. Fraţilor, dacă ne-am apucat să relatăm ceva, haideţi şi-om face-o cum se cuvine. E clar că era imposibil sau, mai bine zis, inutil să descrii tot subiectul, dar măcar principalele linii de subiect, astfel ca cititorul român să-şi dea seama ce se petrece. Să nu citească doar despre “concurenţa cu presa rusească”
Timpul
“Fluxul era o şcoală de gazetărie”, spune Valentina Basiul (foto), reporter la cotidianul Timpul. Doi dintre jurnaliştii profesionişti care au lucrat la acest ziar au plecat pentru salarii triple să lucreze la proiecte internaţionale.
Valentina a terminat Facultatea de jurnalism în România; a lucrat mai întâi ca reporter
pe domeniul social, apoi pe educaţie şi pe politic. O amintire neplăcută ca ziarist are Valentina din ziua în care a venit la Chişinău preşedintele Băsescu: “Poliţiştii nu ne-au dat voie să ne apropiem de poarta Ambasadei României”. Ca orice ziarist moldovean care se respectă, îndrăznind să facă anchete, Valentina are şi ea un proces la Curtea Supremă.
“Am scris un articol despre corupţia în învăţământ; am luat sursele mele din facultăţi, studenţi, dar şi o profesoară căreia i-am dat numele cu acordul ei. După ce a apărut articolul, conducerea facultăţii a ameninţat-o că o dă afară, iar ea mi-a cerut să retractez.
A dat ziarul în judecată şi a cerut despăgubiri morale de 100.000 lei (n.r. – moldoveneşti).”
Însă ceea ce scrie sub titlul “Timpul” chiar e o bătaie de joc! Să întitulezi o parte din textul tău, “Timpul” şi să vorbeşti TOT despre “Flux”, şi încă “de bine” … nici nu ştiu cum se cheamă asta…. Şi în continuare să descrii un eveniment din activitatea doar a unui reporter. Nu spun că trebuia să descrie istoria de la începuturi şi până în prezent, dar măcar câteva date, cel puţin, generale. Chiar şi “Moldova Suverană” este prezentată mai “ca lumea”. No comment!
…………………………………………………………………………………………
Chiar dacă ziarul “TIMPUL” e publicaţia mea preferată, n-am scris aceste rânduri doar din cauza asta, dar m-a înfuriat, pur şi simplu, lipsa clară de ne-obiectivitate a celor de la JN.
Dacă au numit-o Caravană, asta înseamnă, după mine, o informare a cititorului din România dacă nu echidistantă, atunci, cel puţin, obiectivă.
Am fost, în week-end-ul acesta la ţară. De mult nu mai fusesem pe acolo. Multe s-au schimbat, dar, totodată, multe au rămas la fel.
Un sat “ars”, bătrân, atât la propriu, cât şi la figurat. Fără feţe tinere. Un sat pasiv. Căruia îi este lene şi să se mişte. Vrea doar să bea apă şi să ploaie. Asta e unica dorinţă a ţăranilor.
Această situaţie e tipică pentru toată Moldova, de fapt. (mai multe aici, în TIMPUL)
Nimănui nu-i mai pasă de aceşti oameni. Când zic “Nimănui”, mă refer la oamenii cărora ar trebui să le pese. Cetăţeanul simplu e lăsat să se descurce cum poate: fără ploaie, fără vânt, “cu crengile la pământ”…
mânca, nici noi n-avem ce mânca, ce să facem? O s-o tăiem şi o s-o mâncăm noi pe dânsa!”. Nu vreau să fac nişte aluzii la anii ‘46-’47, întrebarea însă se impune: dar ce (pe cine) vor tăia mâine, după ce vor mânca capra?” (Constantin Tănase)
încredere oamenilor. În loc să finanţeze şi să instaleze sisteme de irigare măcar unde situaţia e sub nivelul critic, oamenii „sus-puşi” aruncă banii pe „hârtii ideologice”, care, pe deasupra, vor goli buzunarele Bugetului nu cu mult(!)…, doar cu vreo câteva zeci sau sute (nu mai are importanţă) de milioane de lei.Astăzi am avut examen la obiectul “Jurnalism TV”. Acesta a constat din 2 părţi: teoretic şi practic.
În cel practic trebuia să extragem câte un bilet şi să plecăm la locul indicat pentru a face o ştire şi un reportaj/interviu. Eu trebuia să fac o ştire şi un reportaj de la secţia chirurgie purulentă de la spitalul municipal nr.4 din Chişinău.
Am plecat la locul faptei şi… iată ce s-a întâmplat:
Ca să obţin o mică informaţie (care nu e secret de stat) de ordin general, am fost nevoit să fac un traseu cu ruta: secţie - administraţie - şi înapoi la secţie. Ca, până la urmă, să mi se spună că “şeful secţiei e la internare”.
Până a discuta cu şeful secţiei, dl Veaceslav Vasilevici, doamna de la recepţie mi-a spus că pot să intru la şeful adjunct. N-am stat nici 2 minute, că domnul respectiv era gata să cheme deja poliţia, de bulversat ce era când i-am spus că vreau să fac un mic interviu, pentru a obţine nişte răspunsuri la vreo două întrebări simple (pentru ziarul facultăţii). După ce l-am “calmat”, mi-a zis ca să-l aştept pe şef în coridor.
Aceeaşi situaţie… Trebuia să-i lămuresc încă o dată tot de la început. Dar nu asta e cel mai grav. Enervant a fost faptul că, chiar şi după ce a trecut cu privirea peste întrebări, a sunat directorului spitalului şi chipurile a cerut permisiunea acestuia pentru “interviu”. Permisiunea asta consta în aceea că următoarea “staţie” a mea era în Administraţia spitalului, pentru a discuta cu directorul.
Nu ştiu ce a vorbit dl Veaceslav cu el, dar se pare că i-a spus să se ascundă că vin nişte terorişti la dânsul. Nici n-am terminat întrebarea, unde pot să-l găsesc pe dl Noroc (directorul spitalului), că secretara îmi răspunde ca sărită de pe fix: “Nu, nu-i dl Noroc. Numai ce a ieşit.”
- Dar parcă era vorba că trebuie să vorbesc cu dumnealui?!, îi zic.
- Nu ştiu, l-aţi scăpat, numai ce cu 2 minute în urmă a ieşit!, a venit repede replica.
- Da’ pot vorbi măcar cu vreun director adjunct?
- Da, vedeţi în dreapta este dna Elena Gârbu, am auzit în sfârşit puţină calmitate în vorbă.
După ce a aflat despre ce merge vorba, dna Gârbu a dat curs liber întrebărilor, zicându-mi că pot merge la dl de la secţia care îmi trebuie pentru a lua interviul, zicându-mi apoi cu un zâmbet sarcastic “să ne aduceţi şi nouă să vedem ce-aţi scris!”. Nu pot să menţionez că reacţia doamnei când am intrat în biroul ei, a fost de parcă văzuse un terorist…
Ajuns înapoi, am mers la cabinetul sorei superioare (deoarece nu văzusem pe nimeni pe coridor) şi am întrebat-o dacă pot să intru la dl Veaceslav. Mi-a răspuns fără să-şi ridice ochii de pe hârtiile din faţa ei, cu o voce rece şi îndepărtată: “nu, nu, el e la internare, e ocupat şi nu ştiu când o să iasă!”… No comment!
Să înţeleg că dl s-a speriat de mine sau nu a vrut să răspundă la nişte întrebări nevinovate?!…
Deci, după un cros sănătos m-am ales cu … nimic, din cauză că doctorilor de la spitalul nr.4 (mai precis secţia chirurgie purulentă) li s-au părut că am propus să ne jucăm de-a mijatca.
Astfel, în R.Moldova e dificil să ai acces chiar şi la cea mai banală şi simplă, totodată, infomaţie. Să fie oare din cauza birocraţiei (care birocraţie?) sau din cauza fricii faţă de jurnalişti? Rămâne la discreţia fiecăruia…
About
Blog în miniatură (Twitter) UNIMEDIA